Biblioteca Judeţeană "Antim Ivireanul" Vâlcea

  • Tratat de management
  • Tipul înregistrării: Text tipărit: monografic
    Autor: Burduş, Eugen
    Responsabilitate: Eugen Burduş
    Editura: Editura Economică
    Locul publicării: Bucureşti
    Anul Ediției: 2005
    ISBN: 973-709-117-5
    Descriere: 860 p.
    Note: Bibliografie
    Limba: Română
    Subiect: management
    Clasificare: 65.012.4
    Sumar sau abstract: Lucrarea descrie, într-o formă logică şi aproape cronologică, problemele cu care se confruntă cei care activează în domeniul managementului organizaţiei. Astfel, după ce în prima parte sunt prezentate noţiunile teoretice referitoare la domeniul managementului şi la persoanele (întreprinzători, manageri şi lideri) implicate în procesele de management, începând cu partea a doua sunt evidenţiate problemele cu care se confruntă acestea.În primul, rând se prezintă organizaţia ca obiect al managementului, apoi nevoia ca respectiva organizaţie să fie condusă, prin sistemul de management, se continuă cu necesitatea dezvoltării şi schimvării organizaţiei, precum şi cu modalităţile de realizare, iar în final sunt descrise în sinteză principalele domenii ale managementului organizaţiei.
Unităţi
Număr inventar Nume localizare Clasă unitate Tip material Cota Clasă utilizare Situaţie împrumut Rezervări Număr Volum Note Fişiere ataşate  
471842
T - Sala de lectură
Consultare
Carte tipărită
65 / B
1.Normal
La raft
0
522961
Împrumut
Împrumut
Carte tipărită
65 / B
1.Normal
La raft
0
Evaluări
Exportă
Filiala de unde se ridică
Vă rugăm să schimbaţi parola