Biblioteca Judeţeană "Antim Ivireanul" Vâlcea

  • Tratat de management
  • Record Type: Language materials, printed: monographic
    Author: Burduş, Eugen
    Statement of Responsibility: Eugen Burduş
    Published: Editura Economică
    Place of Publication: Bucureşti
    Year of Publication: 2005
    ISBN: 973-709-117-5
    Description: 860 p.
    Notes: Bibliografie
    Language: Romanian
    Subject: management
    Sumary or abstract: Lucrarea descrie, într-o formă logică şi aproape cronologică, problemele cu care se confruntă cei care activează în domeniul managementului organizaţiei. Astfel, după ce în prima parte sunt prezentate noţiunile teoretice referitoare la domeniul managementului şi la persoanele (întreprinzători, manageri şi lideri) implicate în procesele de management, începând cu partea a doua sunt evidenţiate problemele cu care se confruntă acestea.În primul, rând se prezintă organizaţia ca obiect al managementului, apoi nevoia ca respectiva organizaţie să fie condusă, prin sistemul de management, se continuă cu necesitatea dezvoltării şi schimvării organizaţiei, precum şi cu modalităţile de realizare, iar în final sunt descrise în sinteză principalele domenii ale managementului organizaţiei.
    Classification: 65.012.4
Items
Inventory Number Location Name Item Class Material type Call number Usage Class Loan Status No. of reservations Volume Number Opac note Attachments  
471842
T - Sala de lectură
Consultare
Carte tipărită
65 / B
1.Normal
On shelf
0
522961
Împrumut
Împrumut
Carte tipărită
65 / B
1.Normal
On shelf
0
Reviews
Export
pickup library
Please change your password